Era 24 decembrie. Eu ma plimbam singur pe strazille din New York, prin cap trecandu-mi diferite ganduri prostesti. Afara incepuse sa ninga. Scotandu-mi mana din buzunar, un fulg mi se aseza direct in palma.
- Oh! spun simtind frigul.
- Scuze! vantul e prea mare iar eu nu-mi pot controla miscarile. Nu stiu niciodata unde voi cadea.
- Vorbesti?
- Desigur. Nimeni nu ma in considerare. Asta a fost mereu cel mai trist lucru. De cand ma stiu, sunt aici ca sa aduc iarna dar de fiecare data ma topesc si ajung inapoi de unde am venit, dar ma intorc la scurt timp.
- Tu vii din cer, nu? cum e acolo?
Si cu spusele mele, micul fulgulet de nea s-a transformat intr-o picatura minuscula de ploaie care imi umezea putin palma.
- Imi pare rau.. soptesc.
Totul era atat de linistit. Zapada se asternea domol peste pamant, dar noi, oamenii, eram acolo ca s-o calcam in picioare si sa distrugem totul..
