Charles Baudelaire – Celei prea vesele
E-ncîntătoarea ta făptură;
Îţi joacă zîmbetul pe gură
Ca boarea unui vînt uşor.Drumeţul trist ce-ţi iese-n cale
Îşi simte sufletul vrăjit,
În clipa cînd i-a răsărit
Splendoarea sănătăţii tale.În armonia de culori
Ce trupul tău îl înveşmîntă,
Poeţii-închipuirii cîntă
Un graţios balet de flori.Veşmîntul tău multicolor
Cu inima ţi-l potriveşti;
Nebună, tu mă-nebuneşti,
Şi te urăsc, cum te ador!Tînjeam în vesela grădină,
Cînd soarele, bătîndu-şi joc,
M-a sfîşiat cu lănci de foc
Din arzătoarea lui lumină.M-au umilit ca pe-un martir,
Grădina, primăvara, Firea,
Şi pentru-a-mi răzbuna jignirea,
Am pedepsit un trandafir!Ascuns în umbrele tăcerii,
Aş vrea să mă strecor la fel,
În preajma ta, ca un mişel,
La ceasul tainic al plăcerii,Să-ţi pedepsesc frumosul trup,
Să-ţi sînger carnea-nspăimîntată,
Nevinovatul sîn de fată,
Şi-o rană-n coapsa ta să rup,Apoi, cu dulce voluptate,
Înfrigurat aş căuta,
În astă nouă gură-a ta,
Să torn veninul meu-de frate.
