In timpurile vechi, înainte de a-şi fi dezvoltat o capacitate de cunoaştere raţională, care să-l ajute să înţeleagă fenomenele naturale, omul era dominat de tot felul de spaime ce au dat naştere la numeroase superstiţii, credinţe, obiceiuri. Pentru a îmblînzi forţele naturii, închipuite ca nişte fiinţe uriaşe, nemuritoare şi foarte puternice, imaginaţia oamenilor a născocit diverse practici magice: ofrande sau jertfe aduse zeilor (însoţite,-uneori, de dansuri şi cîntece primitive), vrăji, deseîntece etc. Multe din elementele acestei străvechi culturi, schirnbîndu-şi, de-a lungul secolelor, şi înţelesul, şi menirea, s-au perpetuat pîna în zilele noastre, constituind nu numai nişte urme de cultură din timpuri imemoriale, ci şi dovada existenţei unei unităţi de viaţă spirituală a popoarelor încă din primele stadii de civilizaţie.
